editorial de Florin Dobrescu / MAGAZIN CRITIC

„Radu Gyr, Mircea Vulcănescu și Nichifor Crainic sunt criminali de război! Iar legionarismul în România înflorește!” Nu, nu e vorba de o nouă ieșire publică a Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România, cum ați putea crede. Ci de un document produs de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova!

După 15 ani de luptă “antifascistă” (sic!), în care nu a precupețit nici un efort pentru a acredita isteric ideea că România ar fi teatrul recrudescenței legionarismului, Institutul Wiesel găsește ecourile propagandei sale la Kremlin. Delirul ideologic cu care ne-a obișnuit grupul de interese oploșit la conducerea INSHR-EW este reprodus, cuvânt cu cuvânt, de un document oficial al  diplomației ruse, care ar putea justifica vreodată inclusiv o eventuală agresiune la adresa țării noastre.

Ambasada Rusiei la București a publicat raportul „Privind situația cu glorificarea nazismului, răspândirea neo-nazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată”. Tradus parțial în limba română, documentul mixează informații deformate cu unele reale. MAE de la Moscova încearcă să demonstreze că legionarismul, nazismul, neonazismul constituie în România mișcări continue și de profunzime, politica statului român fiind practic subordonată, la cel mai înalt nivel, acestui curent ideologic. România este prezentată ca o țară nazificată, în care ultranaționalismul și rusofobia sunt la ordinea zilei, și care țintește să-și retraseze granițele până spre Odesa.

“Din ce în ce mai mult se încearcă să se treacă sub tăcere caracterul criminal al acțiunilor săvârșite de complici români ai Germaniei naziste, cu accent pe „celelalte realizări” ale acestora în domeniul culturii și științei”, se afirmă în postarea MAE rus, fiind dat ca exemplu poetul Radu Gyr, despre care se spune „că a fost recunoscut drept criminal de război”. De asemenea „există încercări de a-l albi pe Mircea Vulcănescu ca „filosof remarcabil”„.

Este uluitor, cum documentul MAE rus utilizează toate narațiunile Institutului Wiesel, Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România (MCA – un ONG condus de Maximilian Katz și supervizat de Liga Antidefăimare), dar și ale Federației Comunităților Evreiești sau penibila isterie a actriței Maia Morgenstern.

“În repetate rânduri, încercările de schimbare a denumirii străzii din Cluj-Napoca, care poartă numele comandantului uneia dintre unitățile mișcării legionare, Radu Gyr, eșuează”, se lamentează ministerul de externe rus. „Memoria ministrului propagandei al guvernului, I. Antonescu, Nichifor Crainic, se păstrează în numele uneia dintre străzile din Pitești. Numele lui Mircea Vulcănescu, subsecretar de stat în Ministerul de Finanțe al guvernului lui I. Antonescu îl poartă străzi din București și Aiud, precum și un liceu tehnologic din capitala României. Rezolvarea problemei demontării bustului lui M. Vulcănescu din una din piețele sectorului 2 București se tergiversează”, continua diplomația rusă, deplângând eșecul tuturor inițiativelor distructive ale Institutului Wiesel.

Iar după ce incriminează mișcarea unionistă din România, prezentând-o ca pe o sursă de rusofobie, Ambasada Rusiei afirmă că „există portrete ale lui Ion Antonescu în picturile murale ale unor biserici din București, în special în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, unde complicele Führerului este înfățișat într-o imagine pozitivă a ctitorului. Imaginea lui se află și în biserica Mănăstirii Mihai Vodă, printre cei mai venerați regi și ierarhi bisericești ai României.”

Raportul Moscovei mai menționează și “partidul înregistrat Noua Dreaptă și Legiunea Arhanghelului Mihail, care nu are statut juridic, care funcționează și sub numele de Mișcarea Legionarilor și Garda de Fier”, fiind îngrijorat că „încercările de sancționare a Mișcării în ansamblu au eșuat. În ciuda faptului că membrii săi au folosit simboluri legionare, uniforme, saluturi naziste, și au organizat evenimente dedicate memoriei fondatorului Gărzii de Fier, C. Codreanu, procurorii de la Curtea de Apel București au recunoscut-o doar ca „un mic grup de oameni cu înclinații și vederi nostalgice”.

Dincolo de această stranie suprapunere a preocupărilor “antifasciste” ale oficialilor de la Kremlin și ale gheșeftarilor Holocaustului de pe malurile Dâmboviței, este interesant că, la aproape o lună de la publicarea de către Ambasada Rusiei a acestui raport, nici un oficial român nu a reacționat. Se tace mâlc și la MAE românesc, și la Președenție. Și în ultimă instanță, nici nu știu ce ar putea răspunde domnul Klaus Iohannis, a cărui administrație, consiliată de funestul cuplu al fraților Muraru, nu a făcut decât să furnizeze argumente, iată, inamicului NATO și al SUA. În prostia lor, prin întreținerea isteriei antilegionare, locatarii Palatului Cotroceni au vulnerabilizat propria lor țară și poziția principalului aliat strategic al SUA în regiune, pivot al flancului sudic al alianței nord-atlantice. După toate manualele de strategie militară, așa ceva poartă un singur nume: Trădare!

Cel mai ușor ar fi ca raportul oficialilor ruși să fie respins ca o adunătură de aberații. Dar ce te faci când însuși Președintele României și consilierii săi, precum și Guvernul României, printr-un institut subordonat premierului, au promovat aceste aberații, ani la rând, doar pentru a-și face preț în ochii unor influente cercuri internaționale de lobby, dominate de o anumită finanță? Ca să nu mai vorbim că, pe baza exagerărilor din rapoartele lor și ale unor ploșnițe bolșevice, precum Radu Ioanid ori Mihael Shafir, oploșite peste Atlantic, pe la Muzeul Holocaustului,  însuși Departamentul de Stat al SUA a publicat deseori rapoarte anuale referitoare la România, conținând același gen de relatări.

Practic, atunci când identifică România ca teatru al recrudescenței “nazismului” și “antisemitismului”, și deci ca potențială țintă, conform doctrine sale militare, Rusia nu se bazează decât pe narațiunile imbecililor din establishmentul de la București, care ani la rând a servit – oare inconștient? – material de propagandă criptosovieticilor de la Kremlin.

Peste tăcerea de mormânt administrației de la București, a murarilor, florienilor și katz-ilor, penibilul situației în care a fost pusă România strigă asurzitor.

Nu ne facem iluzii că va plăti cineva pentru acest dezastru al politicii externe românești. Dar trebuie să reamintim că, de ani de zile noi am atras atenția că este vorba de o politică ostilă intereselor României, promovată de cercuri care nu doar că generează tensiuni în societate și chiar antisemitism, dar vulnerabilizează însăși statutul României de pivot al stabilității și predictibilității flancului sudic al NATO, la Marea Neagră.

În fine, poate că a venit momentul să înțelegem de ce, de la începutul războiului din Ucraina, tovarășul Alexandru Florian și întregul său institut tac mâlc. Nici o reacție publică împotriva “legionarilor” și “fasciștilor”, așa cum obișnuia în anii trecuți.

Se pare că invazia rusă în Ucraina a pus în evidență o realitate pentru unii greu de digerat. În rezistența ucraineană împotriva invadatorului, un rol deosebit de important l-a jucat stimularea, ani la rând, a sentimentelor naționaliste. Nu numai că, oficial, establishmentul kievean a promovat acest curentul naționalist, tolerând și uneori încurajând chiar pe adepții mișcării interbelice a lui Stepan Bandera, un fel de Horia Sima al ucrainenilor. Aceștia au constituit, după 1944, rezistența armată antisovietică, iar în ultimile luni, tot ei au constituit unele din cele mai dârze regimente care au rezistat rușilor și tot ei sunt cei numiți insistent și în mod impropriu, de propaganda rusă, drept “naziști”.

Realitatea din teren readuce în actualitate teoria politică lansată de Horia Sima după 1949, expusă în lucrarea Destinee du Nationalisme (Paris, 1951), conform căreia, în fața pericolului expansionismului sovietic, democrația de tip occidental, lipsită de un spirit militant, combativ, are nevoie de o alianță cu naționalismul, singura doctrină având forța necesară mobilizării civice pentru a se opune agresiunii de la Răsărit. Teoria fusese de altfel îmbrățișată fără rezerve și de ramura papanacistă a mișcării legionare din exil. Este interesant cum evoluțiile ultimei jumătăți de an, din Estul Europei, au făcut mai actuală ca oricând în ultimile zeci de ani această teorie a lui Horia Sima, despre care documentele CIA declasificate afirmau, în 1951, că ar fi făcut o bună impresie în cercurile establishmentului politic francez.

Spre deosebire de Ucraina, în România autoritățile, în colaborare cu holocaustologii de la Institutul Elie Wiesel, și, din pacate sub privirile încurajatoare ale administrațiilor de peste Ocean, au dezlănțuit o adevărată persecuție împotriva însăși memoriei Mișcării Legionare. O legislație represivă, menită să șteargă și amintirea luptei anticomuniste a militanților Gărzii de Fier, coroborată cu un terorism cultural, materializat în presiuni ale autorităților la adresa instituțiilor publice, de drept privat și a persoanelor fizice, a generat o inhibare a naționalismului și o emasculare a tineretului, lăsat pradă ideologiilor stângiste dizolvante.

În aceste condiții, raportul oficialilor de la Moscova a sunat, de astă dată, ca un mesaj către omologii lor de la București: “Zdrazvuite, tavarișci! Ați lucrat minunat! Felicitări, idioților utili!”