Cu ocazia celebrării Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria Suverani ai României Mari, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” a prezentat în premieră, duminică, 16 octombrie, replica istorică a uniformei Regimentului 4 Roșiori „Regina Maria”, model purtat de suverana României Mari în anul 1922. Uniforma Reginei Maria a României completează astfel colecția replicilor istorice ale uniformelor militare purtate de Regii și Reginele României, în cadrul Proiectului de istorie vie „Uniforma militară, simbol al regalității românești”.

În conformitate cu uzanţele caselor regale şi într-o încercare de a asigura o implicare mai mare a principesei de coroană în activităţile statului, Regele Carol I a decis încă din anul 1896, numirea principesei Maria în calitate de comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori. Maria va fi foarte mândră de această numire, purtând uniforma şi conducând regimentul la manifestaţiile oficiale, dar şi fiind aproape de soldaţii săi pe timpul războiului. S-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori „Regina Maria”) le-a desfăşurat de-a lungul vremii.

În perioada Conferinţa de Pace de la Paris (1919) dar şi după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a participat la o campanie diplomatică pentru recunoaşterea internaţională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, preşedintele Franţei, Georges Clemenceau sau cu reprezentanţii de marcă ai presei europene. Regina Maria şi-a adus o contribuţie importantă şi recunoscută, pe plan naţional şi internaţional, la realizarea obiectivelor naţionale ale României, la sfârşitul Primului Război Mondial.

Membrii Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” au fost prezenți la Palatul Elisabeta, Palatul Regal și Arcul de Triumf, de la a cărui inaugurarea s-au împlinit 100 de ani. celebrării Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria Suverani ai României Mari,

Înființată în anul 2020, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” este o organizație al cărui scop principal îl constituie promovarea tradiţiilor istorice și militare românești, cultivarea respectului faţă de ostaşii armatei române și armatelor străine, care, cu cinste, curaj şi sacrificiu, şi-au făcut datoria faţă de patria lor, promovarea valorilor naționale, cunoașterii istoriei și p8ăstrarea în memoria posterității a personalității Regelui Ferdinand I. Asociația își propune să atragă parteneri din rândul celorlalte asociații de reenactment din țară și străinătate, asociațiilor și fundațiilor culturale și istorice, instituții și autorități, renactori, cadre militare active, în retragere și rezervă, profesori, preoți, studenți, elevi, pasionți de istorie și trecut, în vederea organizării de reconstituiri istorice, elaborării şi implementării de proiecte şi programe de istorie vie, prin colaborarea cu alte ONG-uri, cu sprijinul voluntarilor, comunităţii şi al autorităților.

Redactia MAGAZIN CRITIC