Cine sunt consilierii “români” care au votat pentru exilarea statuii lui Avram Iancu din centrul orașului și ascunderea ei într-un loc în care nu mai “deranjează” vederii?

La Turda s-a demarat un proiect intitulat „Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric al Municipiului Turda, construire autobază și amenajare park and ride”, prin care era “necesară” despuierea centrului orașului Turda de statuia lui Avram Iancu. Mai multe asociații și organizații cultural-patriotice din România au protestat împotriva “debarasării” într-un mod elegant și șiret de statuia lui Avram Iancu din centrul Turdei, de către “elita” trădătoare și antiromânească a orașului. În mod oficial, inițiatorii proiectului n-au manifestat fățiș nicio atitudine extremistă împotriva statuii lui Avram Iancu, pretexând doar nevoia de modernizare a centrului, unde încurca tocmai o statuie identitară a românilor, însă în mod oficial se știe că de ani buni se cloceau la Turda mai multe tentative de descotorosire de statuia eroului național Avram Iancu, declarat “Erou al Naţiunii Române”, informează Glasul info.

În urma adresei trimise de cabinetul parlamentar al Doamnei Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, s-au aflat numele consilierilor “români” care au votat pentru exilarea statuii lui Avram Iancu din centrul orașului și ascunderea ei într-un loc în care nu mai “deranjează” vederii.

Potrivit răspunsului primit din partea Primăriei Municipiului Turda, iată cine sunt consilierii “români” care au votat pentru exilarea statuii lui Avram Iancu din centrul orașului și ascunderea ei într-un loc în care nu mai “deranjează” vederii:

1) BLĂNIȚĂ GABRIELA – USR-PLUS

2) COJOCARU IGOR – PNL

3) COSTEA ANCA NADIA – PNL

4) CSEP LEYLLA -UDMR

5) JOLDEȘ MIRCEA TRAIAN _PNL

6) KOLOZSI ATILLA – PMP

7) MOLDOVAN EMIL – PMP

8) NĂSTASE PAUL – PNL

9) ORBEAN IOANA – PNL

10) PÎRLEA DANIELA – PNL

11) SĂLĂGEAN ARON-ADRIAN – PNL

12) SÂRBU PAUL MARIUS – PNL

13) SIMA RADU MIHAI – PNL

Prin Legea nr. 230/2016 Avram Iancu a fost declarat “Erou al Naţiunii Române”. Sunt conștienți cei care administrează Municipiul Turda că proiectul lor este un atac la adresa unui “Erou al Naţiunii Române”?

Ce spune Constituția României cu privire la “defăimarea ţării şi a naţiunii”?

ARTICOLUL 30 din Constituția României, alin (7):

“(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”