Marina Almășan a povestit că Diana Șoșoacă a fost avocata ei și deși prezentatoarea de la TVR a vrut de mai multe ori să renunțe la lupta în instanță, avocata a fost cea care nu a lăsat-o și a reprezentat-o  în procesul de divorț cu PSD-istul Victor Socaciu devenit un baron politic. Almășan spune că a admirat-o pe Șoșoacă pentru tăria cu care s-a luptat pentru cauza ei, deși la acea vreme Socaciu era parlamentar.

”Mai apoi, ajutorul pe care mi l-a dat ca și avocat (absolut oficial, remunerat după tarifele practicate în piață!) s-a transformat într-o prietenie sinceră, în care i-am admirat nu numai profesionalismul, ci și curajul cu care mi-a câștigat, proces după proces, cu un fost soț care pe atunci era ba parlamentar, ba, mai apoi, consul general in Canada. Diana nu s-a speriat nici de funcții, nici de amenințările deloc puține. Știa că luptă pentru o cauză corectă (pensia alimentară a unui minor nevinovat) și a mers până la capăt. De multe ori eu am fost cea tentată să renunț, dar Diana nu m-a lăsat. Pentru că așa e ea: când luptă pentru ceva în care crede, e de neoprit”, a explicat Marina Almășan într-un editorial pe site-ul Femei de 10.

În 2016,  ministrul Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu a explicat cum Arșinel și Socaciu au beneficiat de transplanturi de rinichi preferențiale.

„Două cazuri celebre de transplant făcute la Cluj au răscolit în 2009 și în 2013 presa din România: deputatul PSD de Mureș, Victor Socaciu căruia i s-au transplantat rinichii unei fetițe de 10 ani din județul unde cântărețul era parlamentar și Alexandru Arșinel, fost membru UNPR, partidul lui Gabriel Oprea care a primit rinichiul unui tânăr de 23 de ani care s-a sinucis.
Socaciu era pe lista de transplant de două luni și făcea dializă de două săptămâni iar Arșinel era pe lista de transplant de trei zile și nu a făcut deloc dializă. Jurnaliștii au scris în cazul lui Socaciu articole în care explicau că în străinătate, rinichii prelevați de la copii merg la copii, salvându-se astfel două vieți. În plus în ambele cazuri presa a arătat că persoanele înscrise pe lista de transplant așteaptă ani de zile până se găsește un donator iar unii mor înainte de a apărea rinichiul salvator așa că s-a speculat că norocul celor doi politicieni a fost „ajutat”. În 31 decembrie 2012, 3371 de persoane așteptau pentru un transplant de rinichi din care 22 au murit în acel an. Cum să credem că din cei 3371 de oameni, exact lui Arșinel i s-a potrivit rinichiul?
În 2009 a fost numit în fruntea Agenției Naționale de Transplant un medic rezident în anul III în medicina de laborator,  Dan Luscalov (foto stiridecluj.ro) care a început în 1994 Facultatea de Medicină la Româno-Americană și a absolvit în 2002 la Universitatea Iuliu Hațieganu din Cluj. În 2003 s-a angajat ca medic stagiar la Dej, în 2004 s-a transferat ca medic de familie la Ocoliș, județul Arad și în același an devine mâna dreaptă a profesorului Mihai Lucan. În 2007 și-a început rezidențiatul în medicină de laborator. Acest personaj este acum acuzat de ministrul Sănătății „că a încălcat legea 95 prin desemnarea doctorului Zota în funcţia de coordonator. Nu există această funcţie. Între 2013-2016, Consiliul Ştiinţific nu s-a întrunit decât de patru ori, deşi era obligatoriu să o facă lunar, iar o parte dintre membri sunt decedaţi. Vom sesiza autorităţile competente pentru suspiciuni de fals şi uz de fals. Există suspiciuni la cheltuirea banului public. Există un caz în care un şofer a semnat un raport fără să înțeleagă ce semnează”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Marina Almășan: ”Diana Șoșoacă mi-a câștigat proces după proces”