O solicitare de anulare a unui proces verbal de contravenție din partea domnului Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă este folosit ca pretext de habarniștii din presa mainstream pentru a pune presiune pe justiție și pentru a readuce în atenția opiniei publice cazul Goracci, informează Glasul info.

Pe scurt: simțindu-se nedreptățit de o amendă primită la mijlocul lunii iunie a.c. din partea poliției, Dumitru-Silvestru Șoșoacă a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.

Presa obedientă sistemului s-a folosit de acest prilej pentru a pune din nou presiune pe justiție și a influența astfel cazul Goracci. De ce susținem că presa mainstream este o presă habarnistă? Păi hai să cităm dintr-un articol recent din Wowbiz.ro:

Diana Șoșoacă este de profesie avocat și își desfășoară activitatea în Iași. De pe urma acestei activități, senatoarea încasează un venit de 250 000 de lei în fiecare an, ceea ce înseamnă că în fiecare lună îi intră în buzunar circa 20 000 de lei.”, scrie Wowbiz.ro

FALS! Cât se poate de fals, habarniștilor! Propoziția „Diana Șoșoacă este de profesie avocat și își desfășoară activitatea în Iași.” arată atât simplitatea voastră de gândire și exprimare, cât și sărăcia duhului inspirațional ce vă cuprinde când vă scrieți articolele! Din ce surse vă luați voi informațiile? Facebook, Twitter, Tik Tok? De la Radio Șanț? Din cârciumi „progresiste”, din tavernele USR, PLUS, Reper & comp? De la UM Digi 24, originea supremă și abjectă a știrilor false din presa din România?

În fapt, fiind agresat în propriul birou de către un agent de poliție, rechizitoriul împotriva domnului Dumitru Silvestru Șoșoacă este bazat pe alin. (1) din legea 257 Cod Penal în loc să fie bazat pe alin. (2) și (3), căci victima este chiar el, are un proces la începutul săptămânii viitoare unde solicită retrimiterea dosarului la parchet spre a fi anchetat conform faptelor petrecute în luna decembrie a anului trecut, când echipa jurnalistei Goracci (un sârb, un turc și o româncă) a intrat în incinta cabinetului de avocatură a doamnei Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă sub pretextul unui interviu, după ce, în prealabil, acest comandou de presă Goracci vizitase bazele militare americane de la Deveselu din județul Olt și Cincu din județul Brașov, spre a informa, probabil, mai departe anumite autorități americane de cele văzute acolo, cunoscându-se, bineînțeles, iminentul conflict ruso-ucrainian care a și izbucni o lună și jumătate mai târziu.

(apropo, jurnaliștilor români, care dați cu piatra continuu în patrioți, voi ați călcat vreodată în aceste baze militare?! Nu?! De ce?.. Cumva, din cauza faptului că nu existați dpdv mediatic?)

În contextul în care se știa în cadrul NATO de un posibil conflict în Ucraina, vizita jurnalistei italiene la aceste baze militare din România, urmate de punerea în scenă a scandalului mediatic artificial creat în cabinetul doamnei Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, ne face și mai mult să credem că tot ce s-a întâmplat la sediul cabinetului de avocatură al senatoarei a fost o „lucrătură” serviciilor române și străine, cu complicitatea instituțiilor de forță și a polițiștilor români.

Introducerea în sediul de avocatură al doamnei Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă a jurnalistei italiene Lucia Goracci de către cel de-al doilea echipaj de poliție (care l-a și agresat pe dl Silvestru Șoșoacă) pentru a inflama și mai mult spiritele acolo, denotă o atitudine, fie de complici la infracțiune, fie de ageamii care nu știu cum să-și facă meseria și cum să stingă niște conflicte spontane, în loc să le ațâțe și să le facă să degenereze în cu totul și cu totul altceva, în acuzații neîntemeiate de ultraj tocmai la adresa victimelor care se aflau în propria locuință, pe deasupra și asimilați în funcții cu demnitate publică.

Considerăm că despre aceste fapte ar fi trebuit să scrie jurnaliștii habarniști mainstream, dacă tot au deschis subiectul după mai mult de o jumătate de an!

Preluare: Glasul info