Un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost prins de poliţişti conducând un autoturism pe DN 6, în oraşul Filiaşi, în timp ce se afla sub influenţa drogurilor.
Potrivit IPJ Dolj, acesta a fost testat cu aparatul drug test, iar rezultatul a fost pozitiv la consumul de cocaină, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

S-a drogat în Târgu Jiu şi a fost prins de Poliţie în Filiaşi

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au acţionat pe principalele drumuri din judeţ pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea şoferilor care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, fiind organizate şi acţiuni tip „Blitz”.

„Cu această ocazie, au fost legitimate şi verificate peste 425 de persoane, fiind controlate şi 394 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 85.000 de lei. Totodată, au fost reţinute 34 de permise de conducere şi au fost retrase 15 certificate de înmatriculare”, informează IPJ Dolj.