Popa Șapcă s-a născut în anul 1795, la Corabia, în Țara Românească și a trecut la cele veșnice pe data de 3 iulie a anului 1876, la Mănăstirea Brâncoveni, Olt, în România. A fost un mare preot, viteaz haiduc și revoluționar activ, dar, Popa Șapcă a fost mai ales un adevărat român, care nu s-a temut să-și apere legea, dreptatea, neamul și patria. Cel puțin teoretic, odată cu moartea lui Popa Șapcă se încheie și epoca haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia. Părintele s-a născut în satul Celei (azi cartier al orașului Corabia, Olt). Deși poate că pentru unii pare greu de crezut, Popa Șapcă a fost unul dintre cei mai de seamă organizatori ai Marii Adunări Populare de la Islaz și conducătorul a mai multe cete patriote și viteze de haiduci. De ce este important pentru istoria noastră Popa Șapcă? Deoarece acesta este cel care ridică la luptă un procent însemnat de țărani şi devine unul dintre conducătorii Armatei Revoluționare de Eliberare Națională de sub jugul fanariot. După cum se putea prezice, după înăbușirea revoluției de la 1848 este surghiunit, fiind alungat în exil pentru mai mulți ani. Din fericire, părintele revine și demonstrează țării și neamului că mai are multe de zis și de făcut pentru neam și țară.

De la necunoscut / timisoaraexpress.ro

Ce mărturii ne-au rămas referitoare la marele Popa Șapcă: „În 1848, după ce a auzit că la București mai mulți intelectuali și oameni de seamă pregăteau o mișcare prin care se dorea înlăturarea stăpânirii fanariote, popa Șapcă a căutat să intre în legătură cu liderii olteni pentru ca, prin aceștia, să ia și el parte la revoluție. În satul lui și în toate localitățile învecinate, popa Șapcă a propovăduit tuturor ideile revoluționare. Când a sosit momentul, părintele a mers la București, unde a reușit să-i convingă pe capii revoluționari că locul cel mai potrivit pentru începerea revoluției, ferit de ochii autorităților și de armata domnitorului Gheorghe Bibescu, este satul Islaz, din apropierea Dunării. În ziua de 9 mai 1848, semnalul a fost dat, iar oamenii din toate colțurile țării s-au adunat pe câmpia din apropierea localității Islaz pentru a asculta programul pe care-l propuneau liderii pașoptiști. Aici popa Șapcă, asistat de alți doi preoți, a rostit o rugăciune care de fapt era o chemare la acțiune și a sfințit steagurile revoluționarilor”, potrivit Asociației „Visit Romanați”. Datorită fidelității și virtuții sale și devotamentului de care a dat dovadă, părintele a fost ales membru semnatar al guvernului provizoriu, alături de alți mari patrioți și eroi români precum: Ion Heliade-Rădulescu, Christian Tell, Ștefan Golescu și Nicolae Pleșoianu.

Părintele a preluat și conducerea Mănăstirii Sadova. Câteva luni mai târziu, patriotul Șapcă era arestat. „Revoluția a reușit să preia controlul pe o perioadă de trei luni de zile, între 11 iunie și 13 septembrie. În această situație, vechea conducere a apelat la armatele Turciei și Rusiei, care au intrat în țară și au reprimat revoluția în sânge. În scurt timp, a fost reinstalat vechiul regim, liderii pașoptiști au fost vânați unul câte unul. Printre prigonitori s-a numărat și mitropolitul Nifon, unul dintre foștii membri ai guvernului provizoriu și care îi cunoștea foarte bine pe foștii revoluționari. Având deja o listă completă, renegatul mitropolit a cerut cu insistență arestarea anumitor clerici care luaseră parte activ la desfășurarea revoluției. Deși, cu câteva luni înainte, mitropolitul Nifon semnase, în calitate de șef al guvernului, actul de instalare ca egumen pentru preotul Radu Șapcă, acum, cu aceeași semnătură, pecetluia pedepsirea lui”, explică preotul Ioniță Apostolache. Închis inițial în arestul Mitropoliei din București, patriotul Radu Șapcă a fost mutat în mai puțin de două săptămâni în arestul Mănăstirii Văcărești, alături de alți conducători ai marii Revoluții Pașoptiste. „La Văcărești, popa Radu Șapcă a rămas până în primele zile ale lunii iulie 1849, atunci când domnitorul Barbu Știrbei a primit ordin din partea sultanului pentru a-i expulza din țară pe cei mai aprigi revoluționari pașoptiști. La 8 iulie, părintele a fost escortat de autorități peste Dunăre și a fost dat în mâna turcilor, care l-au dus în surghiun la Muntele Athos. Aici a dus-o foarte greu din cauza statutului său de deținut politic. A urmat exilul la Bursa, unde a fost nevoit să trăiască din mila celorlalți emigranți, neavând nici un venit cu care să se întrețină. În timpul Războiului Crimeii, revoluționarii exilați în Bursa și Constantinopol au primit permisiunea de a locui mai aproape de granițele țării. Popa Șapcă a reușit cu foarte mare greutate să se stabilească în Şumla, de aici trecând noaptea cu barca peste Dunăre pentru a-și vedea familia din Celei. Abia în anul 1855, părintele a primit acordul domnitorului Barbu Știrbei pentru a reveni în hotarele țării”, mai transmite prin scris preotul Ioniță Apostolache.

În anul 1856 s-a reîntors în țară, iar domnitorul Cuza l-a numit preot curator la Râmnicu Vâlcea, apoi, datorită lui Dimitrie Bolintineanu, la Mănăstirea Hotărani din Romanați, situată la 12 kilometri de orașul Caracal, apoi curator la Mănăstirea Brâncoveni. A murit la vârsta de 81 de ani, în 3 iulie 1876, și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Brâncoveni. (…) – integral pe R3media, autor: Tiberiu Moldovan.